Creativitatea.

Lucrand cu copii, adolescenti si oameni cu dizabilitati, pe parcurs am observat ca in orice activitate aveam nevoie de creativitate, si le vorbeam si lor si le ceream sa fie creativi, sa isi foloseasca imaginatia.

Dar, niciodata nu m-am gandit ce inteleg eu exact prin a fii creativ, pana la un curs de la facultate, "Psihologia creativitatii", unde ni s-a cerut sa scriem ce inseamna pentru noi creativitatea. Iata ce am scris eu:

              "Inca din scoala generala il tin minte pe profesorul de desen care ne repeta citatul lui Einstein : “Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea.” Ca si copil ma simteam provocata sa citesc, sa desenez, sa scriu, insa niciodata nu am inteles la ce o sa-mi ajute.

            Cu cat cresteam si deveneam adolescenta, cand eram nevoita sa iau o decizie, eram capabila sa vad atat beneficiile cat si pierderile care urmau dupa decizie. Cred ca faptul ca mi-am hranit imaginatia si creativitatea m-a “rasplatit” prin luarea de decizii corecte care m-au tinut departe de anturaje negative.

            Tot cu ajutorul creativitatii am luat numeroase premii scolare la concursuri de compuneri si eseuri pe diferite teme. La recomandarea profesoarei de romana am inceput sa scriu pe un blog si am ajuns sa-mi folosesc imaginatia ca si voluntara la o fundatie cu familii defavorizate, centru de zi pentru batrani, copii si oameni cu dizabilitati. Eram provocata zilnic sa inventez jocuri, sa ii provoc sa se dezvolte.

            In momentul acesta, privind la pasii din viata mea, cred ca pentru a reusi ai nevoie de creativitate in absolut orice domeniu profesional si social. Dar creativitatea trebuie “hranita” prin citit, workshop-uri, jocuri pe teambuilding  si dezvoltare, etc.

            Creativitatea ar putea fi definita ca actul de a transforma idei noi, imaginare in realitate. Totul porneste deci, de la imaginatie. Si, spre norocul nostru, este o trasatura cu care toti ne nastem, dar din pacate nu toti profitam de aceasta trasatura!"

Tu ce intelegi prin creativitate?!? 

Virtual vs real

Cand am decis sa creez o pagina pe facebook , si anume, Stil de viata sanatos , nu am crezut ca a avea o pagina inseamna sa intri intro cu totul alta lume virtuala.

Scopul paginii noastre e de a promova si a informa oamenii ce inseamna un stil de viata sanatos, de a-i ajuta sa se foloseasca de natura! Nu avem ca scop sa avem cat mai multe like-uri, ci sa avem doar cititori!!! 

In aceasta lume virtuala de care va ziceam, am gasit o groaza de pagini cu admini mai mici de 12 ani si maxim 17 ani, care streseaza lumea de a avea like-uri cat mai multe la pagina, pagina fiind creata fara un scop, majoritatea descrierilor la pagini fiind "sa ne simtim bine", se "hranesc" cu poze din toate domeniile, dar in special cele cu conotatii sexuale, "scriu si compun" proverbe, zicale, citate pe care eu le stiu de cand eram ca ele; asta inseamna minciuna, nu?!?  Pretind ca au drepturi de autor la tot ceea ce fac pe pagina, cu cat au mai multe like-uri li se ridica stima de sine, iar daca nu au like-uri incep sa se "certe" cu cei care nu dau like. E o adevarata jungla virtuala pe Facebook, si nu ar fi rau daca ar ramane doar virtual! 

Insa dupa ultimele studii facute de o echipa de pediatrii si psihologi, s-a dovedit ca retelele de socializare au 2 minusuri foarte mari, care se afla la poluri opuse, si anume :

1. Stima de sine scazuta, depresie, anorexie (in cazul fetelor, de obicei), schizofrenie, agresivitate, tind spre singuratate, nu dau importanta realitatii, plus alte boli mintale! 

2. Doza de narcisism, agresivitatea crescuta, nu suporta sa fie pe locul 2, e foarte atent la ce se imbraca si cum se imbraca, ajung sa isi inlocuiasca parintii cu internetul! 

Ca sa fiu mai explicita, primul minus se refera la acele persoane care, mai ales daca sunt admine de pagini pe retele, si nu au numarul de fani ca alte pagini sau primesc prea mult feedback negativ, ajung sa se comporte asa, desconsiderandu-se si crezand ca nu sunt bune de nimic.

Al doilea minus se refera la acele admine sau admini care reusesc sa isi adune mii de fani si reusesc sa manipuleze lumea pentru a aduna like-uri, astfel crezand ca munca lor a fost una foarte complicata si apreciata de cei din jur, iar de aici incepe doza de narcisism si celelalte descrise. 

Ca si parinti, frati mai mari, prieteni care vad astfel de manifestari la cei mici, adolescenti in primul rand, ar trebui sa incerce sa ii aduca cu picioarele in realitatea umana, sa isi vada adevaratele valori care nu pot fi afisate virtual, sa se accepte asa cum sunt si sa se bucure de ceea ce au cu adevarat! 

Iar daca cazul adolescentului pare unul grav, agresivitate foarte ridicata, etc. , cel mai recomandat este sa apelati la un psiholog, iar daca nu stiti cum sa intrati in contact, mergeti intai la pediatru si medicul pediatru o sa va trimita mai departe la un psiholog potrivit pentru nevoile adolescentului!

Si tin sa mentionez ca nu ma refer la paginile de facebook care promoveaza un blog, un site, o fundatie sau cazuri sociale; ma refer strict la paginile unde adolescentii devin proprii sefi si conduc coltisorul lor virtual cum vor ei!!!

Iar in loc de incheiere, as vrea sa va sfatuiesc sa incercati sa stati maxim 1 ora pe zi pe facebook, este cea mai buna metoda de a trai real cu adevarat dar si de a-ti hrani setea de moda virtuala!!! 

O zi frumoasa tuturor! 

45 de minute in autogara!

Astazi, mi-am inceput ziua cu soneria de la telefon, inainte de a pleca de acasa a trebuit sa-mi verific mail-ul si sa trimit cateva mesaje, din acest motiv am pierdut primul maxi care ma ducea inspre facultate. Ajunsa in autogara, am stat aproximativ 45 de minute pana la urmatorul.

Sala de asteptare era plina, circa 60% din cei prezenti erau tarani, puteam sa-mi dau seama atat dupa imbracamintea cam neingrijita si fara o logica in cromatica lor cat si dupa vocabularul plin de regionalisme si expresii unice si tipice satelor din Ardeal.

Ma simteam ca intr-o incapere in care eram testati, oraseni vs. sateni, deoarece orasenii stateau intr-un colt, cel mai calduros din incapere, iar satenii in partea cu usa si geamurile. Mi s-a parut ca in timpuri cand slugile erau puse la locul cel mai neplacut si cei de vita nobila aveau locurile cele mai bune.

Priveam oamenii din jurul meu si nu mare mi-a fost uimirea sa observ ca cei care locuiau in oras(pe multi ii stiam din vedere) erau cu laptopul in brate, cu telefoane butonand stresati ca nu li se conecteaza la wireless, iar satenii vorbeau de zor intre ei, despre vreme, despre sinistratii prinsi in zapada in ultima perioada, despre cat de binecuvantati suntem ca nu am fost si noi afectati, iar o singura fata, imbracata foarte neglijent, care a si luat acelasi maxi cu mine, dar a coborat intr-un sat, citea, si nu era lectura pentru scoala, citea din Freud! ...elevii vorbeau despre scoala(de multa vreme nu am mai auzit sa se vorbeasca despre ce s-a facut la scoala) si despre experientele lor cu sania si schiurile improvizate, am auzit chiar si de sacul plin cu fan pe post de sanie, care il foloseam si eu la tara la bunicii mei!

Ceea ce incerc sa va spun, este faptul ca pe cat de emancipati si evoluati si educati ne tinem, pe atat de in urma pasim in ce tine de socializare, relatii interumane, educatie si nu in ultimul rand sentimentul de fiinta umana, pe cand taranii de care facem atata caterinca si acei adolescenti ce sunt imbracati cu haine de la piata, inca stiu sa vorbeasca si fara telefon, inca stiu ce inseamna scoala si inca stiu sa se bucure de lucrurile care ti le ofera viata si de beneficiile fiecarui anotimp ( saniusul) .

Nu pretind si nu insinuez sa devenim si noi manelisti sau sa ne imbracam neglijent, ci incurajez sa luam partile lor bune si sa le imbinam cu partile bune ale societatii in care traim!

Stiai ca o persoana care comunica si schimba pareri, care reuseste sa se descarce verbal si in timp real, fata in fata, e cu 60% mai putin stresata si mai predispusa la crize de nervi?!?

Incepe si tu si vorbeste cu cei de langa tine, fara a folosi tehnologia care te rupe de viata reala!

Convorbiri placute iti doresc!

Sindromul Munchausen (simularea unei boli)

Nu stiu cati dintre voi ati auzit de Sindromul Munchausen, care descrie o maladie psihică, o formă de mitomanie (patomimie), asociată cu dificultăți emoționale severe, care se exprimă prin dependența pacientului de spitalizare cu scopul de a obține atenția și asistența personalului medical. Patognomonică (specifică bolii) este mimarea repetată a unor boli organice, de obicei acute și dramatice, cu care pacientul umblă de la un spital la altul in cautare de tratament. Internările repetate se obțin, de regulă, la spitale diferite, în timpul gărzilor aglomerate, prin simularea unor boli, prin autoadministrarea de substanțe nocive, medicamente contraindicate și în cantități periclitante, prin infestarea voluntară a unor plăgi existente sau provocate etc., fără scopul de a obține avantaje materiale: bani, loc de cazare, despăgubiri, etc. (malingering).

Un exemplu cutremurator este cel al Hannei Milbrandt, o mama care si-a convins familia si prietenii ca fetita ei de numai sapte ani este bolnava de cancer. 
Pentru a-si atinge scopul sinistru, femeia nu a ezitat sa-si rada fetita in cap, pentru a mima efectele chimioterapiei, dar si sa o oblige sa poarte o masca, semn ca sistemul imunitar i-ar fi fost afectat de boala. 
Mai mult, Milbrandt i-a dat fetei somnifere, pentru a o face sa para letargica. Si mai grav este ca fetita nu era implicata in planul mamei sale, fiind absolut convinsa ca urmeaza sa moara in scurt timp si ca nu va mai apuca sa devina adolescenta.
Din nefericire, cazurile care au facut inconjurul lumii sunt si singurele descoperite, iar cercetatorii sustin ca aceste manifestari sunt mult mai des intalnite decat am putea crede, insa bolnavii apuca sa isi revina, la un moment dat, inainte sa fie demascati.

         Fie ca pornesc din interes sau din cauza unor afectiuni psihice, actiunile bolnavilor inchipuiti nu fac decat sa-i puna intr-o lumina proasta pe cei care sufera cu adevarat si au nevoie de ajutorul semenilor pentru a supravietui! 

Ales sa scriu despre acest sindrom pentru ca am avut ocazia sa cunosc mame  care abuzeaza copii astfel, fie ca este o forma de abuz mai mica decat al cazului prezentat fie ca nu, se merita sa incurajam persoanele in cauza sa devina realiste! 

Sper ca ati inteles ce este sindromul Munchasen si pericolul lui!