Aţi privit vreodată în ochii bătrânilor de pe băncile din parc? Da, vorbesc de acei bătrâni singuri şi gânditori care când prind pe cineva la vorbă nu ai loc să vorbeşti de ei. Acei bătrâni care locuiesc în căminele de bătrâni susţinute de stat, în condiţii deplorabile şi îngrijiţi de angajaţi care fac totul de dragul banului şi nu de dragul sufletelor în nevoi.
Spun toate acestea după ce am avut ocazia să ascult poveştile câtorva bătrâni cu sufletul copilăros, de la care am învăţat multe lecţii de viaţă. Aceşti oameni care au ajuns să fie încadraţi la persoane defavorizate au avut o viaţă care ar trebui să fie un exemplu pentru generaţiile noastre, care am ajuns să fim leneşi social şi nu doar.
Aceşti bătrâni sunt persoane cu copii care după ce şi-au întemeiat o familie au uitat de părinţi şi ce înseamnă să îţi răsplăteşti părinţii după ce jumătate din viaţa ta ai fost crescut şi alintat de ei. Bătrâni care se hrănesc din amintiri şi vise, care îşi aduc aminte cu drag de vremea când aveau o familie şi erau în floarea vârstei, care zâmbesc când povestesc din peripeţiile şi năzdrăvăniile făcute de copilaşii lor când erau copiii, iar la final întreabă retoric : "Oare cu ce am greşit în educaţia care le-am dat-o ?", eu aş zice că nu a greşit nimeni cu nimic, şi aici nu vorbesc de părinţii care şi-au ignorat copiii, ci de acei părinţi "normali" care şi-au crescut copiii lucrând trei schimburi într-o fabrică, pe vremea comunismului.
Data viitoare când treci pe lângă aceşti bătrâni uită-te în privirea lor adâncă şi vei vedea cu ce se confruntă. Şi să nu uităm că bătrânii sunt cei de la care ar trebui să cerem sfaturi, pentru că sunt trecuţi prin viaţă . Şi nu, nu e adevarat că sunt "expiraţi şi nemodernizaţi", uitaţi că tot ce a fost va mai fi şi că nimic nu e nou sub Soare?
Poate vei spune că postarea nu are nimic de a face cu psihologia, eu zic să te mai documentezi încă o dată înainte de a da verdictul! Bătrânii defavorizaţi sunt cazuri sociale care au nevoie de consiliere şi sprijin, şi nu e de ajuns să mearga o dată pe săptămână la un psiholog, au nevoie de familie şi familia unui bătrân poţi deveni chiar tu!
Cu toţii avem nevoie de un mentor pe calea vieţii, şi cine poate fi mai potrvit dacă nu un bătrân înţelept şi trecut prin viaţă; probabil nu cu multă şcoală dar îţi va poate spune ce a făcut el greşit şi să înveţi din greşelile lui.
Vă recomand să "adoptaţi un bunic sau bunică" şi să faceţi un bine atât pentru un om în nevoie cât şi pentru voi, pentru a vă reeduca şi aminti că viaţa e uşoară doar noi o complicăm prin negativismul nostru.
