Viata nu o ridici pe pile, ci pe coate!

De multa vreme m-am gandit sa am o postare legata de gramatica, desi gasesc pe google zeci de postari pe diferite bloguri.

In alta postare vorbeam de adminele care sunt tot mai tinere si isi fac fan page pe Facebook. Acum vorbesc tot despre ele, si tot dintr-un colt negativ!

Majoritatea paginilor care sunt administrate de adolescenti, au o rubrica in care fiecare scrie cate o poveste, fie inventata, fie tradusa sau plagiata; nu intru in aceste detalii, ce ma deranjeaza pe mine e faptul ca absolut pe fiecare pagina pe care intru sa citesc si eu cum gandesc adolescentii in ziua de azi, gasesc o groaza de greseli gramaticale! Inteleg ca mai mananci o litera, ca te-ai grabit si ti-a scapat o cratima, insa de fiecare data cand citesc sa gasesc tot felul de MICI greseli gramaticale ma pune pe ganduri.

In final, cine e de vina?!? Copiii care nu isi dau interesul, intr-un numar foarte mare, sau profesorii ca nu se adapteaza schimbarilor?!?

Tin minte cand eram in gimnaziu cat imi verificau parintii temele, in special la romana, si cat ma chinuiam sa scriu  corect doar sa ii vad pe ei multumiti! Acum, privind in trecut, ma bucur ca am tras de mine de dragul lor, pentru ca in final dorinta lor a fost sa ma implineasca pe mine acum, cand am o varsta la care trebuie sa-mi iau viata in piept si sa traiesc.

Tot in gimnaziu, profesoara de romana era foarte exigenta si in special la gramatica, ne dadea lucrare de control saptamanal, ca sa fie sigura ca am inteles ce ne-a predat; in momentele acelea era un chin cand auzeam cuvantul "lucrare de control", insa acum zambesc si sunt multumita, am invatat sa scriu corect gramatical!

Si da, batranii care ne dau azi sfaturi, au dreptate, viata nu se construieste pe pile ci pe coate!!!

Ia-ţi elan şi porneşte !

Se vorbeşte tot mai mult de tranşă urbană, şi anume de faptul ca oamenii care locuiesc la oraş nu mai sunt dispuşi să observe, să salute sau să ajute pe cei din jur. Sociologii susţin că suntem inclinaţi să cădem în această stare de autoabsorbire pe străzile aglomerate, fie şi numai pentru a ne proteja de excesul de stimuli din jur.

Ca şi orăşeni consider că avem nevoie de elan pentru a incepe să ne pese din nou. Iar acest elan îl putem înflăcăra atunci când suntem martori la bunătatea celor din jur, la un yambet sincer, la o imbratisare calda. Psihologii susţin ca elanul poate fi molipsitor, deoarece când vedem un act de bunătate, de obicei se trezeşte  în noi impulsul de a face şi noi unul.
Tot psihologii susţin că ascultarea unei poveşti despre bunătate, mai ales când este spusă din toată inima, are acelaşi impact emoţional ca vederea actului în sine.

În această tranşă urbană ucidem pe zi ce trece empatia si compasiunea din noi; cu cât suntem mai interesaţi de propriile nevoi cu atât adancim mai mult in probleme iar la rândul lor, probleme par mult mai mari decât sunt, ceea ce ne indreapta spre depresie, nelinişte şi spre o viaţă plină de griji. Însă dacă învăţăm să ne concentrăm asupra celor din jur şi asupra nevoilor lor, propriile probleme "alunecă" spre periferia minţii şi astfel vor părea mai mici, iar noi vom reuşi să relaţionăm mai bine cu cei din jur şi să acţionăm cu compasiune şi de ce nu cu iubire faţă de ceilalţi.

Totadată este dovedit că oamenii atenţi şi cu elan sunt mult mai plini de viaţă şi mai concentraţi pe ceea ce fac comparativ cu cei care se închid în cochilia lor şi îşi pun toată atenţia asupra propriilor nevoi.

În concluzie, vă provoc să începeţi să îi ascultaţi pe cei din jurul vostru şi de ce nu, să le oferiţi ajutorul când au nevoie. Şi nu uitaţi ca nu ajutăm pentru a aştepta răsplată ci ajutăm pentru că ne comportăm cum vrem ca cei din jur să se comporte cu noi :-)